Desi este miliardar, fondatorul Facebook isi dramuieste foarte bine banii. Aflat in luna de miere la Roma, impreuna cu sotia sa, Priscilla Chan, Mark Zuckerberg a ales un restaurant modest din cartierul evreiesc, unde a luat cina cu partenera de viata, nota de plata fiind de numai 32 de euro.
La localul Nonna Betta din cartierul evreiesc din Roma, Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, si proaspata sa sotie, Priscilla Chan, au luat o cina romantica, dar nu s-au rupt in figuri. Imbracati modest, cei doi au mancat ravioli cu sos de anghinare si dovlecei la gratar. Nu au consumat deloc alcool, preferand apa si ceaiul. Nota de plata a fost de doar 32 de euro, dupa cum a confirmat si proprietarul restaurantului, Umberto Pavoncello. Stirea ca Zuckerberg si sotia sa isi petrec luna de miere in Italia a aparut in premiera pe Twitter, dupa ce un turist polonez, Darek Rusajczyk, i-a fotografiat in Capela Sixtina. De asemenea, cei doi au fost fotografiati in diverse alte locuri, plimbandu-se romantic pe strazile pustii, noaptea, ca doi adolescenti.